Povestea lui Mark Țuțu, ”canadianul” ieșean convocat în premieră la naționala Under 20. Fundașul Ceahlăului s-a născut la Iași, a copilărit în Canada și a făcut junioratul în Portugalia. ”Am venit în țara mea pentru că vreau să joc la echipa națională”
La câteva luni de la venirea în premieră în fotbalul românesc, Mark Țuțu, fundașul dreapta al Ceahlăului, și-a împlinit un prim vis al carierei. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a fost convocat în premieră la echipa națională Under 20 a României pentru meciurile cu Cehia și Elveția, primul din Elite U20, cel din urmă amical, programat la Târgoviște.
Mark Țuțu, ”canadianul” de sub Pietricica
Fundașul dreapta Mark Țuțu a venit în această vară la Ceahlăul și este singurul jucător integralist din lotul echipei lui Marco Veronese în primele nouă runde ale Ligii 2. Evoluțiile sale constant bune au atras atenția, iar tânărul născut pe 2 ianuarie 2004 a ajuns deja la naționala Under 20 a României.
Povestea lui Țuțu este extrem de interesantă. Fundașul dreapta al Ceahlăului s-a născut în Iași, a copilărit în Canada, iar junioratul l-a făcut în Portugalia, unde a lucrat cu Geraldo Alves, fost fotbalist cu peste 150 de meciuri în prima ligă.
”Eu m-am născut la Iași, dar la doi ani m-am mutat împreună cu părinții mei în Canada. Acolo vorbim zilnic limba română”, și-a început Mark Țuțu povestea într-un interviu acordat site-ului frf.ro.
Pasionat de fotbal de mic copil, Țuțu a explicat cum a ajuns din MLS să facă junioratul în Portugalia și de ce a ales România, în această vară.
”Fotbalul nu este sportul principal în Canada, dar e o pasiune de mic copil a mea. Tatăl meu a fost pasionat de fotbal, de când sunt mic am mingea la picior. Chiar dacă nu e sportul principal în Canada, sunt foarte mulți copii care practică fotbalul acolo, sunt foarte mulți jucători. Primul meu club mai profesionist a fost o academie din MLS (Major League Soccer), la vârsta de 10 ani, am jucat 3 ani acolo, după care am mers la liceu. Mi-am dorit întotdeauna să reușesc în fotbalul european, iar la 18 ani am plecat în Portugalia, unde am fost antrenat la juniori de Geraldo Alves (n.r. fost jucător în Liga 1, la Steaua, Petrolul și Astra Giurgiu). Dânsul m-a ajutat foarte mult, mi-a dat multe sfaturi de fiecare dată când am avut nevoie. Mi-a spus multe lucruri frumoase despre fotbalul românesc. Aș fi putut să rămân în Portugalia, dar eu îmi doream să ajung la echipa națională, de aceea am decis să vin să joc în țara mea”, a completat Mark Țuțu.
Concocarea la naționala U20, un prim vis împlinit. ”Este o mândrie imensă”
Vestea convocării la naționala Under 20 a primit-o vineri seară, la Ungheni, cu o zi înainte de meciul pe care Ceahlăul l-a disputat în compania nou-promovatei Unirea, în cadrul etapei a 9-a a Ligii 2 (scor 1-1).
”Vineri seară am primit vestea și am fost foarte bucuros. Este o mândrie imensă, e cea mai mare bucurie să ajung la echipa națională. Asta mi-am dorit, acum îmi stabilesc pașii următori. Dau totul pentru echipă și sper să fim bucuroși cu toții la final. Pe viitor îmi doresc să muncesc, să joc bine și să am rezultate bune la echipa mea de club, Ceahlăul Piatra Neamț”, susține Mark Țuțu, care în perioada petrecută în Canada a jucat și futsal.
(Narcis POHOAȚĂ)