Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Aproape 5.500 de persoane au fost evacuate în patru județe din cauza inundațiilor

  • septembrie 30, 2024
  • Diana Nechita

Aproape 5500 de persoane au fost evacuate până luni dimineață, în patru județe din țară, în urma ploilor torențiale anunțate de săptămâna trecută. Pompierii au fost solicitați să intervină în 90 de localități din 27 de județe, iar zeci de copaci și doi stâlpi electrici au căzut pe șosea din cauza furtunii.

Circulația feroviară era oprită pe un tronson luni dimineață, iar circulația autobuzelor și tramvaielor din Capitală a fost perturbată pentru scurt timp duminică seară. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente valabilă până luni dimineaţa în judeţul Galaţi şi coduri portocalii și galbene de furtună și ploi torențiale în restul țării.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 10 case, 14 curţi, şase beciuri, trei subsoluri de bloc, o instituţie publică, un depozit operator economic şi 11 străzi, precizează IGSU:

  • ”De asemenea, din cauza vântului puternic, pompierii au acţionat pentru degajarea a 45 de copaci şi doi stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost avariate 11 autovehicule şi două imobile”;
  • ”În ceea ce priveşte circulaţia rutieră, pe drumurile naţionale DN 11/BC şi DN 3/IF şi drumurile judeţene DJ 248A/IS şi DJ 687/HD s-a circulat cu dificultate din cauza apei acumulate pe carosabil, adaugă sursa amintită”;
  • ”Circulaţia feroviară a fost temporar oprită pe secţia de cale ferată nr. 202 între localitatea Simeria/HD şi localitatea Petroşani/HD din cauza unui copac căzut pe linia de contact”, a mai transmis IGSU.