Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Iohannis: „Nu voi demisiona din funcţie și nu voi candida la alegerile parlamentare”

  • septembrie 27, 2024
  • Diana Nechita
Klaus-IohanniS

Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie.

Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC, pentru că nu susţine modificarea legislaţiei electorale în favoarea unei singure persoane.

”Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie”, anunţă Iohannis pe Facebook.

”Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susţinut şi nu susţin modificarea legislaţiei electorale în favoarea unei singure persoane”, mai spune şeful statului.

PNL a sesizat la începutul săptămânii Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare.