Plăcinte Povestite, un proiect inedit pornit de la Iași

Prin acest proiect se încearcă recuperarea rețetelor vechi ori uitate de plăcinte din România și din Republica Moldova.
Inițiatoarea, food bloggerul ieșean Dana Burlacu Visternicu spune simplu că nu e vorba doar de retețe ci și despre oameni. Munca de cercetare va dura un an iar primii pași au fost deja făcuți. Plăcintă cu varză dulce și călită sau un aluat special care se păstrează fraged mai multe zile au fost deja gustate și scrise în caiet. Totul se va materializa într-o carte, iar Dana este ajutată și de un fotograf, Adrian Baltariu. Și dezvăluie că vom vedea cum arată o ladă de zestre de pe vremuri făcută chiar de fata care acum este bunică. Și-a lucrat singură zestrea timp de trei ani și din ea nu lipsesc celebrele păretare cu îndemnuri adresate bărbatului sau familiei. De ce plăcinte Povestite? Am adresat această întrebare food bloggerului ieșean, Dana Burlacu Visternicu.

M-am gândit că plăcintele merită o șansă deoarece fac parte din viața noastră pe tot teritoriul României. Deocamdată am început aici, în Moldova și vreau să ajung și în Moldova de peste Prut.

Bateți satele căutând gospodine care își mai amintesc rețete vechi?

Încercăm să găsim niște rețete care nu sunt foarte cunoscute, niște rețete cu un alt tip de umpluturi decât clasicele plăcinte cu brânză, poalele-n brâu. Poate o altă tehnică, un alt mod de împăturire a aluatului, un alt tip de aluat. Căutăm lucruri care există, dar nu se știe foarte mult de ele. Adică ele funcționează în comunități mici, în familii.

Fiecare rețetă de plăcintă are și o poveste în spatele ei?

Da, încercăm să aducem în față nu doar rețeta, ci și omul care ne primește în gospodărie. Am ajuns pînă acum în două locuri și avem programată o a treia. Am să vă povestesc despre primul loc în care am fost, în comuna Dersca din județul Botoșani. Undeva foarte în nord, la graniță, aproape de Ucraina. Și acolo ne-am întâlnit nu cu o femeie, ci cu trei femei. Pe toate trei le cheamă Elena.

Toate trei au avut o viață cumva asemănătoare. Au lucrat doar la Colectiv, au crescut copii. Dar ceea ce m-a impresionat pe mine foarte mult este că aceste trei Elene, fiind un pic așa și vecine, sunt foarte bune prietene și se sprijină în momentul în care gătesc ceva. Pentru că la țară de cele mai multe ori se coace la cuptorul ăla mare de afară și atunci o singură femeie nu poate gestiona când coace. Ele se ajută între ele și ne-a plăcut foarte mult că ne-au primit cu multă bucurie și cu dorința asta de a împărtăși cu noi viața lor așa simplă, dar cu foarte mult gust.

Ce rețete ți-au povestit?

Păi de la ele am luat o rețetă cu o umplutură de varză murată amestecată cu varză dulce și cu piper. Dar le-am mai tras eu de limbă și am mai luat notițe în ceea ce privește meniul în anumite momente ale anului din viața rurală, respectiv la hram. Acesta e un alt moment pe care vreau să-l surprind în cercetările mele. Acolo, în sat este hramul de Sfântul Mihail și Gavril. Și pe lângă meniul clasic, că mai peste tot, la hram se face o ciorbă sau se făcea din pasărea de curte, se fac acele sarmale neapărat în oală de lut, la cuptor. Mi-a plăcut foarte mult că la ei am găsit o rețetă destul de specială. Au zis că nu există hram la ele fără o mâncare de gâscă, o mâncare rece cu ceapă.

Și în al doilea loc în care ai fost?

Am fost la Scobinți, tot la o doamnă Elena, o femeie absolut fabuloasă, femeie foarte simplă, dar foarte muncitoare și foarte harnică. Are o fermă de animale. Cînd avea între 15 și 18 ani și-a făcut singură zestrea ei. Ne-a arătat foarte multe lucruri cusute, țesute de ea. Ne-a făcut o rețetă cu urdă și mărar. Înainte de toate mi-a făcut un aluat de care eu nu am știut că există așa ceva. Modul de pregătire a aluatului încă nu l-am pus în practică dar am zis că am să încerc și eu. Este vorba de opărirea a unei anumite părți de făină care apoi se integrează-n aluat. Asta cumva ar ajuta la păstrarea frăgezimii pe termen lung.

(Elena din Scobinți). Covorul este țesut de ea împreună cu alte 2 femei înainte de 18 ani.

Ați gustat, așa e?

Bineînțeles că noi gustăm. N-am mai avut timp să testez dacă peste două zile ar fi fost la fel că noi am mâncat plăcintele toate pe loc. Pe data de 17 mergem în Bucovina. Am ținut neapărat să găsesc o rețetă de plăcintă cu mac pentru că știu și de la mama mea că înainte de a fi nuca ingredient principal în cozonaci, macul a jucat un rol foarte important în Bucovina. Și am găsit o doamnă din Vama, o bunicuță, care ne așteaptă să ne pregătească rețeta asta de mac.

Foto Adrian Baltariu