Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia

  • septembrie 09, 2024
  • Diana Nechita

NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei.

„NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian al României de către Rusia. Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a scris pe X Mircea Geoană, secretarul general adjunct demisionar al NATO.

Două ţări membre NATO au declarat în weekend că drone ruseşti le-au încălcat spaţiul aerian. Cel puţin una ar fi intrat în România în timpul atacurilor nocturne asupra Ucrainei vecine, în timp ce o alta s-a prăbuşit în estul Letoniei cu o zi înainte, venind din spaţiul aerian al Belarusului.