Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Guvernul a stabilit calendarul alegerilor prezidențiale

  • august 28, 2024
  • Diana Nechita
votat

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc la 24 noiembrie, iar al doilea la 8 decembrie, dacă va fi cazul, a stabilit miercuri Guvernul. Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a explicat că organizarea scrutinului prezidenţial este mai costisitoare, întrucât se desfăşoară, de cele mai multe ori, în două tururi. Acestea sunt primele alegeri care vor avea loc în același an cu cele parlamentare și locale după 2004, iar tot în 2024 s-au ținut alegerile europarlamentare de asemenea, fiind prima dată când toate cele patru tipuri de alegeri se desfășoară în același an.

Guvernul a adoptat trei hotărâri care stabilesc în detaliu calendarul acţiunilor electorale, măsurile tehnice şi cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României, în datele de 24 noiembrie primul tur, respectiv 8 decembrie, al doilea tur de scrutin. Preşedintele AEP a precizat că în şedinţa de Guvern au fost adoptate ”toate actele normative, cele primare, hotărârile de guvern, atât pentru organizarea alegerilor parlamentare cât şi prezidenţiale”.

Votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00. Suma totală necesară pregătirii, organizării și desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 este estimată la 1,39 miliarde lei.

Câteva repere importante ale acestui calendar

  • 24 septembrie este data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul formularului online, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
  • 5 octombrie este data limită pentru depunerea candidaturilor și a semnelor electorale la Biroul Electoral Central
  • 6 octombrie este termenul pentru stabilirea orarului pentru Campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaților la serviciile publice de radio și televiziune
  • 10 octombrie – data limită până la care se comunică către birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate a candidaturilor și semnelor electorale, în ordinea în care au fost depuse.
  • 12 octombrie este data limită până la care BEC stabilește ordinea înscrierii candidaților pe buletul de vot
  • 25 octombrie – începerea campaniei electorale
  • 23 noiembrie,, ora 7.00- încheierea campaniei electorale
  • 6 noiembrie –  este data limită pentru stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate
  • 22 noiembrie (între orele 12.00-21.00)- prima zi a votării în străinătate
  • 23 noiembrie- a doua zi a votării în străinătate (votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00)
  • 24 noiembrie, ziua votării în țară. (votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00)

Al doilea tur de scrutin

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, calendarul este următorul:

  • 29 noiembrie – aducerea la cunoștința opiniei publice numele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum și data alegerilor
  • 29 noiembrie- începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin
  • 30 noiembrie- stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaților la serviciile publice de radio și televiziune
  • 6 decembrie, ora 12.00- începerea votării în străinătate
  • 6 decembrie ora 21.00 – încheierea votării în străinătate
  • 7 decembrie, ora 7.00- încheierea campaniei electorale
  • 8 decembrie- ziua votării. Votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00