Opt state din UE, printre care și România, nu au făcut încă propunerea de comisar european
Cipru l-a nominalizat luni pe Costas Kadis ca viitor comisar european, a anunţat luni un purtător de cuvânt al guvernului de la Nicosia. Din cele 27 de state membre ale UE, doar opt, între care România, nu au propus încă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un nume pentru a face parte din echipa sa, în condiţiile în care termenul-limită este 30 august.
Ţările care încă nu au nominalizat oficial un comisar sunt: Belgia, Bulgaria, Danemarca, Italia, Lituania, Luxemburg, Portugalia şi România.
În plus, în ciuda cererii Ursulei von der Leyen ca ţările să propună, fiecare, câte un bărbat şi o femeie, mai multe ţări, inclusiv Irlanda, Republica Cehă şi acum Cipru, au propus public doar un bărbat. (În România, a fost vehiculat numele europarlamentarului PSD Victor Negrescu, ceea ce a dat naştere unor polemici între social-democraţi şi liberali – n.red).
Ţările membre ale UE trebuie să îşi desemneze comisarii până la 30 august, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene.