Lucrările de construire a noului Laborator de Microbiologie din cadrul Spitalului Județean Botoșani sunt aproape de finalizare
Lucrările de construire a noului Laborator de Microbiologie din cadrul Spitalului Județean Botoșani sunt aproape de finalizare.
Constructorul se află în ultima fază a proiectului, ocupându-se de finisajele interioare, cum ar fi aplicarea gleturilor, turnarea șapelor autonivelante, montarea linoleumului antibacterian și aplicarea tapetului pe pereți. De asemenea, tencuiala decorativă exterioară urmează să fie finalizată în scurt timp.
Proiectul are o valoare totală de aproximativ 4 milioane de lei, din care Consiliul Județean Botoșani contribuie cu 345 de mii de lei, reprezentând 9% din costul total. În plus, printr-un proiect finanțat prin PNRR, în valoare de 4 milioane de euro, va fi achiziționată aparatură de ultimă generație, capabilă să identifice microorganismele și să determine sensibilitatea acestora la antibiotice cu o acuratețe ridicată și într-un timp mult mai scurt.