Prognoza meteo azi, 9 august. După-amiază plouă la munte, în nord, în centru și pe partea estică
Maximele pleacă de la 23 de grade în Bucovina și ajung la 37 de grade în Lunca Dunării.
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Urmează o zi însorită, cu temperaturi în creștere față de ieri. În Bărăgan se ating 34 de grade, iar atmosfera devine înăbușitoare la orele prânzului. Peste noapte se adună norii și o să plouă.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei o să plouă încă din timpul zilei. După-amiaza se înnorează și apar averse zgomotoase. E posibil să cadă grindina și să se producă vijelii. Se face mai cald decât ieri și se ating tot 34 de grade.
Și în nordul Moldovei și în Bucovina apar câteva reprize de ploaie – mai ales în a doua parte a zilei. Până atunci avem vreme bună, soare și până la 33 de grade pe la Vaslui. În schimb, la Suceava vor fi cel mult 23 de grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă destul de mult. Se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.
Vor fi și tunete, fulgere și rafale puternice de vânt. Avem și perioade însorite, iar temperaturile rămân la valori agreabile, de 25…26 de grade.
În ținuturile vestice o să fie mai cald de-atât. În Banat se ating 33 de grade. Predomină vremea frumoasa și doar prin Crișana și pe la munte o să vină câteva averse.
În Transilvania temperaturile cresc ușor. După o dimineață rece, la prânz maximele ajung la 31 de grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia. În a doua parte a zilei o să plouă și vor fi manifestări de instabilitate.
Și în Oltenia se face mai cald. Avem o amiază caniculară, cu disconfort termic în creștere. Se ating 36 de grade și e posibil să vină și pe-aici o aversă, două.