Trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci a fost depus, în sicriu alb, în holul Filarmonicii din Timişoara
Trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a fost depus, marţi, în holul Filarmonicii ”Banatul” din Timişoara, într-un sicriu alb. Membrii formaţiei Phoenix au anunţat că este în lucru o melodie dedicată lui Nicu Covaci şi că urmează să scoată un nou album, transmite News.ro.
Pe sicriul lui Nicu Covaci sunt scrise versurile ”Fie să renască numai cel ce har/ Are de-a renaşte, curăţit prin jar,/ Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,/ Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum”, versurile scrise de Şerban Foarţă şi Andrei Ujica, din cântecul ”Invocaţie”, de pe albumul ”Cantafabule”. Alături de sicriu se află două chitare ale liderului formaţiei Phoenix, dar şi mai multe fotografii din concertele susţinute de Nicu Covaci.
Marţi, între orele 11.00 şi 20.00, respectiv miercuri, între 9.00 şi 17.00, i se poate aduce un ultim omagiu lui Nicu Covaci la Filarmonica ”Banatul” din Timişoara.
Nu vor fi permise mai mult de 100 de persoane deodată şi nu sunt permise lumânările sau coroanele de flori, cei care îşi vor lua rămas bun sunt rugaţi să vină cel mult cu o floare.
Marţi seara, în faţa Filarmonicii sunt aşteptaţi să se adune motocicliştii din Timişoara. De asemenea, la Timişoara au sosit Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Nicu Covaci.
Joi va avea loc ceremonia de înmormântare, într-un cadru privat.
”Nu a fost ultima lui dorinţă, a fost dorinţa lui ca atunci când nu mai e, să fie incinerat. Nicolae Covaci a lăsat o situaţie juridică complicată în spate şi decizia românească, decizia creştin-ortodoxă este de a fi înmormântat (…) Având în vedere că este un eveniment privat, nu cunosc ora. Joi va fi, dar nu ştim încă ora. Familia şi-a dorit ca acest moment să fie intim şi privat. Cine îl cunoaşte pe Nicu Covaci, ştie că niciodată nu şi-ar fi dorit o îmbrânceală şi o îmbulzeală, o ieftinitură, la momentul acesta. Va fi discret. Ulterior, toţi fanii şi apropiaţii, cărora le mulţumim, vor putea vizita, după ce se încheie”, au explicat membrii formaţiie Phoenix.