Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Ion Țiriac, după performanța sportivilor români la Jocurile Olimpice: „Să ne mândrim cu ce avem”

  • august 01, 2024
  • Diana Nechita

Pentru prima dată în istorie, echipajul de dublu vâsle masculin, format din Andrei Cornea și Florin Marian Enache, a câștigat aurul olimpic la această probă. Ancuța Bodnar și Simona Radiș au ieșit vicecampioane olimpice, iar David Popovici a luat bronzul, în proba „regină” a înotului, 100 m liber.

În lacrimi au terminat aceeași probă și fetele din echipajul de dublu vâsle. Campioane olimpice la Tokyo și campioane mondiale, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au pierdut de această dată, la limită, aurul olimpic.

Ion Țiriac: „Să ne mândrim cu ce avem, să fim fericiți și să sperăm la mai bine. Și să sperăm și la mai bine când ne-om face infrastructura, cum am spus dintotdeauna, ca să revenim la ce am fost în sport.”

Succesul echipajelor de la canotaj vine la doar câteva ore după o nouă reușită a lui David Popovici la înot. După ce a devenit campion olimpic la proba de 200 m liber, tânărul de 19 ani a câștigat bronzul în proba „Regină” a jocurilor olimpice, 100 m liber.