„Șahul, soluția pentru creșterea stimei de sine și acceptarea celorlalți!” (Vlad Stegariu, Pionii Regelui)
Învață șah pentru a deprinde răbdarea și concentrarea pe sarcini. Un proiect pus în practică de Pionii Regelui, o organizație non-guvernamentală ce și-a început activitatea șahistă în august 2018. Acum 45 de copii din comunități vulnerabile din comuna Românești, județul Iași, din comuna Drânceni și municipiul Huși, județul Vaslui și zece copii nevăzători din cadrul Liceului Special Moldova din Târgu Frumos vor învăța șah, vor participa la un turneu de șah deschis publicului și o tabără educativă. Nu în ultimul rând, organizatorii și-au propus ca prin acest proiect sa contribuie la dezvoltarea personală și la incluziunea socială a copiilor. Cum ajută șahul copiii vulnerabili sau proveniți din medii defavorizate. Radio HIT i-a adresat această întrebare lui Vlad Stegariu, Pionii Regelui.
Șahul are mai multe perspective, mai multe fațete care pot ajuta copilul. Cea pe care noi vrem să o dezvoltăm este cea a răbdării și a puterii de concentrare asupra unei sarcini. În proiectul care urmează să-l implementăm nu ne axăm sau nu ne interesează performanța sportivă. Ne interesează să dezvoltăm acele abilități cognitive care pot fi sau care se translează și în parcursul academic.
Intenționați să învățați șah și să schimbați viața a zece copii nevăzători de la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos. Cum vor învăța șah?
Pe lângă acești zece copilași de la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos mai sunt încă 15 de la Românești. Menționez acest aspect pentru că situația lor este una complicată. Majoritatea provin din plasament familial. Iar punctul comun pe care aceștia îl au cu cei de la Târgu Frumos este lipsa de oportunități. Învățarea șahului poate fi un proces facil pentru că nu este nevoie de foarte multă logistică. Copiii nevăzători beneficiază de o tablă specială în care câmpurile au dimensiuni diferite, câmpurile negre sunt mai înalte, câmpurile albe sunt mai joase, iar piesele de culoare neagră au o extremitate ascuțită în vârf. Astfel ei pot vedea cu mâinile ce se întâmplă pe tabla de șah. Și procesul în sine este facil pentru învățare. Pentru că ce ține de performanță este deja un pic mai complicat, dar și acolo este o altă discuție.
Este probabil subiectul unui alt proiect, performanța pentru elevii nevăzători. Dar acum pe noi ne interesează doar să îi ajutăm să învețe șah, să-i introducem în lumea șahului.
Cum reacționează copiii din comunități vulnerabile atunci când veniți și le spuneți că vreți să îi învățați să joace șah? Pentru că aveți experiență cu elevii din medii defavorizate?
Partea cea mai frumoasă, partea plăcută a întâlnirilor cu astfel de comunități, este că sunt deschiși, calzi, primitori. Noi când propunem predarea șahului, suntem întâmpinați cu zâmbete, suntem întâmpinați cu bucurie, căldură. Iar acest lucru ne dă puterea să continuăm să menținem pe cât posibil activitățile și proiectele pe care le desfășurăm la momentul actual.
Practic, cum se va desfășura proiectul?
Proiectul are mai multe activități. În principal, copiii vor beneficia de un atelier săptămânal în care vor studia șahul. Iar din două în două luni vor avea o lecție demonstrativă. Practic, este un antrenament în grup în care copiii din județul Vaslui, copii din Iași și elevii nevăzători din regiunea Moldovei vor susține trei antrenamente. Câte unul la sediul fiecărei instituții, unul la Românești, unul în Husi și unul la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos. Pe lângă aceste ateliere de șah, ei vor avea și o tabără, un eveniment deosebit, iar acolo, la Putna, sunt condiții incredibile pentru copii. Vorbim despre comunități vulnerabile, care cel mai probabil. Cei mai mulți nu au avut acces la astfel de activități. Vor avea un turneu de șah în care vor putea măsura abilitățile dobândite în compania a peste o sută de copii din întreaga regiune a Moldovei. Acolo va fi un turneu deschis publicului.
Intenția noastră este ca cei 45 de beneficiari direcți să poată interacționa cât mai multe persoane, indiferent de vârstă, gen sau nivel șahistic.
Trei lucruri pe care le schimbă șahul în viața unui copil care nu are susținere afectivă? Care vede că trebuie să crească și să devină un adult aproape doar prin forțele proprii.
Primul este probabil încrederea, stima de sine. Al doilea atenția care este corelată cu puterea de concentrare asupra unei sarcini și a treia ține de empatie și incluziune socială, pe latura de acceptare a celorlalți. Pentru că în șah, copiii trebuie să respecte un set limitat de reguli. Piesele sunt aceleași de la început, nu se schimbă, n-au puteri speciale. Tabla nu are dimensiuni diferite. Practic, ei cunosc un set de reguli accesibil și după asta vor trebui să se descurce. Ceea ce înseamnă că pe tabla de șah toată lumea este egală, indiferent de vârstă, gen, experiență, mediu social, absolut orice criteriu care ar putea face o segregare.