Trump a acceptat oficial nominalizarea republicană pentru funcţia de preşedinte al SUA
Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea partidului său pentru funcţia de preşedinte, pentru a treia oară. Fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) a declarat joi noaptea că divizarea societăţii trebuie vindecată şi, în discursul de acceptare a nominalizării sale în calitate de candidat al Partidului Republican la Casa Albă, a dat asigurări că va fi liderul tuturor americanilor, nu doar al celor din partidul său, informează agenţiile internaţionale de presă.
EFE aminteşte că aceasta a fost prima sa intervenţie publică de când Trump a fost victima unei tentative de asasinat sâmbătă, în timpul unui miting din Butler (Pennsylvania), iar discursul său a fost punctul culminant al Convenţiei Naţionale Republicane, care i-a confirmat luni nominalizarea electorală şi pe cea a candidatului la vicepreşedinţia SUA, senatorul de Ohio J.D. Vance
Trump s-a prezentat în faţa susţinătorilor săi în urale şi aplauze şi a anunţat că a venit cu un „mesaj de încredere, forţă şi speranţă”.
„Candidez ca preşedinte pentru toată America, nu pentru jumătate, pentru că nu există nicio victorie atunci când câştigi doar pe jumătate”, a declarat el, potrivit Agerpres.