Codul galben de furtuni, care a vizat mare parte din țară, a lăsat în urmă pagube
La Brașov, un copac înalt de peste zece metri din centrul orașului a fost smuls din pământ de vântul puternic.
Într-o localitate din Botoșani, unde natura s-a dezlănțuit, o casă a fost lovită de trăsnet și imediat a izbucnit un incendiu violent.
De la 34 de grade Celsius, cât arăta termometrul în jurul prânzului, în două ore temperatura a scăzut cu aproape zece grade.
O furtună violentă s-a dezlănțuit în orașul de la poalele Tâmpei. În numai câteva minute, cerul a fost acoperit de nori. A început să plouă destul de tare, vântul a bătut cu putere și a dat și cu grindină. După niciun sfert de oră au apărut problemele.
Natura s-a dezlănțuit și în județul Suceava. A plouat torențial, iar în unele localități a căzut grindină. Mai multe gospodării au fost inundate și pompierii au fost chemați în ajutor, pentru a scoate apa din curți.
În județul Botoșani, o casă lovită de trăsnet a fost înghițită de flăcări. Focul s-a extins rapid și amenința să cuprindă și alte construcții. 18 comune din județ s-au aflat sub cod portocaliu de ploi, grindină și vânt puternic.