Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Patriarhia Română are un nou comunicator, după ce Vasile Bănescu s-a retras din funcția de coordonator al Biroului de presă

  • iulie 05, 2024
  • Diana Nechita

Vasile Bănescu se retrage din funcţia de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei Române.

„După o îndelungată activitate în zona comunicării instituţionale a Patriarhiei Române, după mulţi ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare şi onestitate misiunea onorantă de transmitere în spaţiul public a mesajului Bisericii, dar şi de traducere contextuală cât mai fidelă a conţinutului real al creştinismului în zona mediatică şi socială, a sosit şi timpul aşezării unui punct, nu doar în această prea lungă frază, ci şi în fraza comunicării mele instituţionale cu presa. Decizia aşezării acestui punct este una exclusiv personală”, a precizat Vasile Bănescu, joi seara, într-un comunicat transmis presei.

Potrivit acestuia, „începând cu data de 5 iulie, funcţia de coordonator al Biroului de presă al Patriarhiei va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi, un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie finalizate printr-o teză de doctorat susţinută la Universitatea din Winchester, un om profund onest şi bun cunoscător al realităţii bisericeşti”.