Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Anglia se califică cu mari emoții în sferturi la EURO! Spania câștigă la scor cu Georgia și va da peste Germania în sferturi

  • iulie 01, 2024
  • Narcis Pohoata
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia.
La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prima repriză, fiind echipa cu ocaziile. În minutul 5 Hancko a trimis puţin pe lângă poartă, iar în minutul 25 Slovacia a deschis scorul. Ivan Schranz a înscris din pasa lui Strelec, reuşind cel de-al treilea său gol la acest turneu final. Englezii au devenit mai insistenţi în atac abia la încheierea primei părţi, iar în minutul 49 au înscris, prin Foden, din pasa lui Trippier, însă golul nu a fost validat de VAR pentru poziţia de ofsaid a marcatorului. În minutul 52 şutul lui Harry Kane a fost deviat în corner de Vavro, însă slovacii au fost aproape de 2-0 trei minute mai târziu, când Strelec a trimis de la centrul terenului şi l-a prins pe Pickford ieşit din poartă, dar balonul s-a scurs pe lângă bară şi a ieşit în afara terenului. Kane a ratat incredibil în minutul 77 şi englezii au rămas fără şut pe poartă în meci. Declan Rice a trimis în bară, în minutul 81, iar echipa lşui Southgate a dat lovitura în minutul 90+5, când Bellingham a egalat din foarfecă. Meciul a intrat în cele două reprize de prelungiri, iar nou intratul Toney a dat pasa de gol din care Kane a înscris cu o lovitură de cap. A fost minutul 91 când Anglia a preluat conducerea, iar slovacii nu au mai reuşit să revină. Echipa lui Gareth Southgate a suferit în acest meci, dar s-a impus cu 2-1 şi va juca în sferturi împotriva Elveţiei, la Dusseldorf.
Tot duminică, Spania a învins Georgia cu 4-1 și s-a calificat în sferturi, unde va juca împotriva Germaniei.
Lamine Yamal a mai bifat un record, devenind, la 16 ani şi 353 de zile, cel mai tânăr jucător care apare în faza eliminatorie a unui turneu final de Campionat European. Spania a avut posesie 73 la sută în prima repriză, a dominat categoric, iar Mamardashvili, portarul georgian, a avut două intervenţii salvatoare în minutele 5, la Dani Carvajal, şi 10, la Niko Williams. În ciuda dominării iberice, pe contraatac, Kakabadze a centrat în careu şi, presat din spate de Kvaratskhelia, fundaşul spaniol Le Normand s-a poziţionat greşit, trimiţând balonul în propria poartă. Elevii lui de la Fuente au egalat în minutul 39, dar cu emoţii, golul lui Rodri având nevoie de validarea VAR. După pauză, Kvaratskhelia a încercat să înscrie de la mijlocul terenului, iar mingea a trecut puţin pe lângă bară în minutul 49. Imediat a căzut şi golul ibericilor. Lamine Yamal a centrat perfect şi Fabian Ruiz a înscris cu o lovitură de cap. În minutul 75 Nico Williams a fost lansat de Fabian Ruiz şi a marcat un gol frumos pe contraatac, iar Spania conducea cu 3-1. Scorul final a fost stabilit de Dani Olmo, în minutul 83, Spania a învins Georgia cu 4-1 şi ibericii vor juca în sferturi la Stuttgart, cu Germania.