Spectacolul imersiv „Lumea Subacvatică” va fi adus în premieră la Iași, la Palas Campus, pe 13 iunie 2024
Spectacolul imersiv „Lumea Subacvatică” va fi adus în premieră la Iași, la Palas Campus, pe 13 iunie 2024, în cadrul MINA Pop Up, ediția itinerantă a muzeului imersiv al noilor arte, MINA. Acest spectacol este dedicat copiilor și îşi propune să le ofere o călătorie fascinantă prin apele din țară, Delta Dunării și Marea Neagră, dar și în adâncurile oceanului, unde pot descoperi animalele și importanța apei ca sursă a vieții pe Pământ. Expoziția se axează pe educație și sustenabilitate, ridicând problema păstrării unui mediu mai curat. În plus, vizitatorii vor avea ocazia să admire și expozițiile imersive „Van Gogh”şi „Constelaţii Interioare”.
Spațiul MINA Pop Up este un cort de 450 mp, cu proiecții 360, organizat împreună cu Palas Campus Iași în parcarea terană a complexului de pe strada Iancu Bacalu, la câteva minute de ansamblul Palas. MINA Pop Up va avea loc între 13 iunie și 28 iulie, perioadă în care vor fi prezentate mai multe spectacole imersive și instalații interactive.
„Lumea Subacvatică – O călătorie imersivă a apei” este o incursiune educațională în biodiversitatea apei, marcată de conștientizarea modului în care putem contribui la o lume mai curată și la protejarea speciilor. Această prezentare digitală va fi însoțită de un ghid audio, oferindu-le copiilor oportunitatea de a învăța despre rezervația Deltei Dunării, speciile de plante și pești din Marea Neagră, dar și despre misterele oceanului.