Intervenție chirurgicală complicată pe creier, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi
Intervenție chirurgicală complicată efectuată de către medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași! Unui bărbat de 58 de ani, din Piatra Neamț, i-a fost extrasă o tumoră pe creier de zece centimetri.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, medicul Lucian Eva, a declarat că tumora a fost descoperită la Spitalul Judeţean Neamţ, aceasta având dimensiunea de zece centimetri.
“Tumora era localizată la nivelul şanţului olfactiv, intracerebral, ceea ce este cunoscut sub numele de meningiom olfactiv. Pacientul a ajuns la noi cu sindrom de lob frontal, uşor confuz. Avea dureri de cap şi o lipsă a mirosului. S-a intervenit chirurgical, s-a făcut o rezecţie microscopică subtotală a acestei leziuni. A mai rămas un mic rest care va fi tratat ulterior în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife. A fost un meningiom de gradul unu, deci şansele lui de vindecare sunt foarte mari pentru că recidiva în acest caz este undeva de 15 la sută. Prin tehnologia pe care o deţinem putem avea un control local aproape de sută la sută asupra acestor tipuri de tumori“, a declarat medicul Lucian Eva pentru News.ro.
Potrivit medicului ieşean, pacientul se simte bine şi va fi externat în perioada următoare. El îşi va putea relua în mod normal activitatea profesională şi socială.