Medicul chirurg de la Institutul Oncologic din Bucureşti care a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care o operase a fost plasat în arest la domiciliu
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a anunţat, vineri dimineaţă, că bărbatul de 69 de ani, din Voluntari, cadru medical la un spital din municipiul Bucureşti, cercetat pentru ucidere din culpă, a fost prezentat magistraţilor.
În cazul său a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
”Precizam că, pe parcursul zilei de 15 mai, ca urmare a probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă”, a arătat sursa citată.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.