Universitatea Tehnică Iași găzduiește o nouă ediție a „10 Days of INGENIUM”
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va fi gazda unuia dintre cele mai importante evenimente internaționale organizate în istoria sa recentă: zeci de membri de la cele nouă instituții de învățământ superior alături de care TUIASI formează Alianța europeană INGENIUM vor fi prezenți la Iași în intervalul 20 – 24 mai 2024, la evenimentul „10 Days of INGENIUM”. Într-o suită de manifestări găzduite și organizate de Politehnica ieșeană, studenții, profesorii, cercetătorii și personalul administrativ din cele zece universități partenere se vor întâlni față în față pentru a lucra împreună, a face schimb de idei și de bune practici.
Alianța de universități europene INGENIUM se întâlnește de două ori pe an în formatul „10 Days of INGENIUM”, iar întâlnirea care va debuta la Iași, pe 20 mai, este cea de-a treia organizată de la fondare. După 24 mai, delegațiile se vor muta în Franța, la Universitatea din Rouen, Normandia, pentru celelalte manifestări programate în cadrul „10 Days of INGENIUM”, în perioada 27 – 31 mai.
„La un an și câteva luni de la lansarea proiectului, suntem într-o etapă în care am depășit faza de «prindere de contur» a viziunii unei universități europene. Acum adăugăm consistența acestei viziuni prin armonizarea legislațiilor și procedurilor din fiecare țară participantă, armonizarea programelor de studiu și crearea unor programe comune, finalizate prin diplome multiple sau tip joint-degree. Prima întâlnire INGENIUM la TUIAȘI va fi, cu siguranță, un eveniment memorabil pentru toți participanții, căci intenționam să oferim acestora posibilitatea unei imagini integrate, complete, a tot ceea ce înseamnă viața de student la Politehnica ieșeană. Toți cei implicați în acest proiect considerăm INGENIUM ca fiind casa noastră, însă rolul nostru este să transformăm această casă într-un cămin pentru toate cele zece comunități universitare”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.
Evenimentul de deschidere va avea loc luni 20 mai, începând cu ora 09.00 în Aula Magna „Carmen Silva” a TUIASI. Cu acest prilej, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, îi va decerna rectorului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, titlul și diploma de Cetățean de Onoare al Iașului.