Licitația pentru Spitalul Regional de Urgențe din Iași intră în prelungiri
Termenul pentru depunerea ofertelor în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași a fost amânat pentru a treia oară. Președintele Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, (ADIS), Adrian George Popa a declarat că firmele interesate pot depune ofertele până pe 20 de iunie. Urmează o perioada de evaluare care va dura 90 de zile. După anunțarea câștigătorului vor veni contestațiile. Președintele ADIS, Adrian George Popa spune că există un termen limită pentru finalizarea SRU Iași astfel încât fiecare întârziere în desemnarea câștigătorului ar putea aduce termene dure pentru asocierea de firme care va construi spitalul de la Iași.
La momentul ăsta, cred că este pentru ultima dată când facem prelungirea. Suntem pe cale să închidem răspunsul numărul doi de clarificări și ultimul. Cuprinde peste 770 de clarificări din partea ofertanților. Încercăm să închidem acest răspuns și practic, aceasta să fie ultima prelungire de termen pentru depunerea ofertelor. Licitația a început, depunerea ofertelor va fi probabil până în 20 iunie, după care va urma perioada de evaluare a ofertelor, care poate fi până la 90 de zile. În urma evaluării ofertelor, se va declara un câștigător. După ce declarăm câștigătorul, urmează acea perioadă de contestații și după care putem încheia contractul.
De la deschiderea procedurii ați primit, cred, peste 1.000 de cereri de clarificări. Ce au vizat, să spunem, dacă ar fi să facem un top?
Marea majoritate se referă la proiectul tehnic și la tot felul de fișe tehnice care au avut nevoie de explicații suplimentare din partea proiectanților. Inițial au fost câteva clarificări în care, de exemplu, ne spuneau că anumite fișiere încărcate în sistemul electronic nu se deschid, planșe, tot felul. Au fost peste 6.000 de fișiere. Evident că au mai fost și probleme tehnice, după care au intervenit aceste probleme de dimensiuni. De exemplu, pentru încadrarea unor echipamente sau pentru mobilier. Se solicitau clarificări în ceea ce privește dimensiunile acceptate. Acestea sunt doar câteva exemple din nenumărate… fișe tehnice, despre instalațiile electrice, de exemplu, au solicitat clarificare vizavi de dimensiuni, circuite, trasee. Majoritatea, deci peste 80% din clarificări fac trimitere către detaliile proiectului tehnic.
Valoarea contractului pentru construirea Spitalului Regional de Urgențe din Iași ajunge la 1,8 miliarde de lei fără TVA. E un contract atractiv. Intențiile s-au manifestat din partea multor firme românești, străine, asocieri?
Da, valoarea, în primul rând, este una foarte mare. Probabil că în domeniul sănătății, până la acest moment, este cea mai mare valoare licitată. Cred că este atractiv și pentru companiile românești, pentru cele din străinătate. Peste 50 de companii și-au manifestat interesul și au pus întrebări și au solicitat clarificări. Și mă gândesc că nimeni nu face chestiunea aceasta doar din pură curiozitate, ci evident, atunci când ești direct interesat să participi la ofertare. Desigur că nu toate vor participa, însă majoritatea probabil se vor alia și vor crea tot felul de asociații ca să poată să îndeplinească criteriile.
În cazul în care vor fi contestații. Mai mult ca sigur că vor fi mai multe decât vă așteptați și anunțarea câștigătorului întârzie. Se riscă pierderea finanțării?
Finanțarea încheiată la acest moment ne asigură pentru o perioadă de până la finele anului 2028. Evident că fiecare întârziere pricinuită de aceste contestații ne va afecta pe parcurs în atingerea indicatorilor asumați. Nu putem stăpâni câte contestații se vor depune și cât va dura soluționarea lor.
Pentru agenția pe care o coordonați, Spitalul Regional de Urgență din Iași este primul din din seria spitalelor din România. Practic, căpătați experiență cu fiecare etapă peste care treceți. E un proiect greu de gestionat?
Da, evident, este destul de greu. Avem și sprijinul Băncii Europene de Investiții printr-un acord încheiat în care sunt alocate resurse umane pentru asistență tehnică în ceea ce privește toate problemele ce pot apărea în cadrul implementării. Cred că putem duce la capăt implementarea celor trei proiecte. Mă refer la toate spitalele regionale.
Dacă vă gândiți la celelalte două spitale regionale de urgență. Ce ați învățat din această experiență până acum ca profesionist, ce nu veți repeta?
Sunt foarte multe lecții învățate. Nu știu să vă spun la acest moment ce nu aș mai face, însă sigur, de exemplu, planificarea unor obiective noi va fi mult mai precisă și mai riguros făcută, pe baza lecțiilor învățate din problemele apărute la cele executate până acum.