Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Sondaj. 87% dintre români au declarat că „foarte” și „destul de sigur” vor vota la alegerile locale

  • mai 10, 2024
  • Diana Nechita
votat

Sunt mulți și cei care susțin că vor merge la urne. În plus, se declară optimiști cu privire la direcția în care se îndreaptă țara noastră. Informațiile apar într-un sondaj IRES dat joi publicității.

Așa cum arată datele prezentate în sondaj, 86 la sută dintre români știu că pe 9 iunie vor avea loc atât alegerile europarlamentare, cât și cele locale. Sunt însă și persoane care nu au auzit până acum de comasarea alegerilor. Potrivit studiului, 4% dintre cei chestionați știu că au loc doar alegerile locale, 1% doar europarlamentarele, iar 9 la sută nu știu.

Spre deosebire de anii trecuți, intenția la vot este mai mare. 87% dintre români au declarat că „foarte” și „destul de sigur” vor vota la alegerile locale, 12% spun că nu vor merge la urne și un procent se regăseste în dreptul celor indeciși.

Și europarlamentarele sunt de interes. 80% dintre cei chestionați au spus că vor să meargă la vot, 17 la sută nu o să voteze, iar 3 la sută sunt încă nehotărâți.