53.600 de ieșeni s-au vaccinat antigripal în acest sezon
Numărul infecţiilor respiratorii acute a înregistrat o scădere în ultima săptămână, la Iaşi, conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Astfel, în săptămâna 08-14.04.2024, la Iaşi s-au înregistrat 4.752 cazuri de infecții respiratorii acute, cu 11,7 % mai puține față de săptămâna anterioară, când au fost raportate 5.308 de cazuri.
Din totalul infecţiilor respiratorii acute înregistrate săptămâna trecută, 3.842 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 835 sunt pneumonii și 75 sunt cazuri de gripă (42 în săptămâna precedentă). În intervalul de timp menționat, la Iaşi nu a fost înregistrat niciun deces cauzat de gripă.
„În ceea ce priveşte vaccinarea antigripală, conform ultimelor date centralizate, de la începutul lunii octombrie și până astăzi, la nivelul judeţului Iaşi s-au vaccinat 53.607 persoane, din care 52.320 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza rețetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1.287 au beneficiat de vaccin prin achiziție proprie de la aceste farmacii”, a transmis purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Marius Voicescu.