Alexei Navalnîi va fi înmormântat astăzi
Funeraliile opozantului vor avea loc vineri la o biserică în cartierul Mariino, în sud-vestul Moscovei, în care acesta locuia cu familia. Înmormântarea urmează să aibă loc în cimitirul vecin, Borisovo.
Fosta asistentă şi purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, i-a îndemnat joi pe ruşi să participe masiv, vineri, la funeraliile opozantului rus, la aproape două săptămâni de la moartea în circumstanţe obscure a acestuia în închisoare, în Arctica.
„Aleksei Navalnîi va fi înmormântat la Moscova. Această (frază) este urmată de obicei de «toţi cei care-l cunosc pe Aleksei ştiau ce fel de om era, vesel, curajos şi cinstit», iar asta este bineînţeles adevărat”, a declarat fosta colaboratoare a opozantului defunct.