Performanță remarcabilă a unui cadru didactic de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi
De profesie farmacist specialist, Andreea-Teodora Iacob este şi şef lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Aici predă disciplina de Chimie Farmaceutică şi Terapeutică a Facultăţii de Farmacie. Ea este una din cele cinci câştigătoare a unei burse L’Oreal – UNESCO „Pentru Femeile din Ştiinţe”, în valoare de 50.000 de lei.
Andreea-Teodora Iacob a reuşit să impresioneze cu proiectul „Hidrogeluri bazate pe niozomi ca sistem inovator de eliberare a medicamentelor pentru vindecarea rănilor”. Aşa cum este şi denumirea sa, cercetarea ştiinţifică se bazează pe crearea unui hidrogel pe bază de biopolimer, capabil să elibereze substanţe active cu efecte dovedite de accelerare a vindecării, în special util în tratarea rănilor profunde, de natură acută sau cronică.
Proiectul vizează includerea extractului de placentă umană şi curcumina în nanovehicule, urmată de dezvoltarea unui hidrogel pe bază de fibroină, natural, care să introducă niozomii în matricea de hidrogel.