Se încălzește. Temperaturile maxime vor atinge valori de 14-15 grade

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor rămâne însă ridicată pe întreg intervalul de prognoză, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni.
În Crişana, până în 2 februarie valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 3 – 6 grade şi de la -6 la -4 grade pentru cele minime. O perioada caldă este estimată începând cu 3 februarie, când media zilnică a temperaturilor maxime va fi în general de 8 – 11 grade, iar a celor minime va fi cuprinsă între 0 şi 4 grade. Se vor semnala precipitaţii începând cu seara zilei de 1 februarie, dar şi pe 2 şi 3 februarie, iar cu o probabilitate ridicată şi în perioada 7 – 11 februarie.
În Transilvania, în această săptămână, până pe data de 2 februarie, la nivelul acestei regiuni sunt prognozate maxime termice de 2 – 5 grade şi minime în general cuprinse între -10 şi -6 grade, cu valori mai scăzute în zonele depresionare. După acest interval şi până la finalul primei decade a lunii februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă, respectiv o media zilnică a temperaturilor maxime ce va oscila între 7 şi 10 grade şi minime în jurul a zero grade. Precipitaţii se vor semnala începând din seara zilei de 1 februarie, dar şi pe 2, 3 şi posibil pe 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată şi în perioada 7 – 11 februarie.
În Maramureş, până vineri, 2 februarie, vremea va fi normală sub aspect termic, cu o medie a temperaturilor maxime de 3 – 4 grade şi minime în general de până la -7 grade. Va urma o perioadă caldă, între 3 şi 7 februarie, când media zilnică a temperaturilor maxime se va apropia de 10 grade, iar minimele, în general pozitive, vor avea o medie de 2 – 4 grade. Ulterior, până la finalul primei decade, datele actuale indică menţinerea unor temperaturi peste normalul climatologic (maxime de 6 – 8 grade şi minime între -2 şi 0 grade). Începând cu după-amiaza zilei de 1 februarie, se vor semnala precipitaţii, dar şi pe 2, 3, posibil 4 februarie, iar cu o probabilitate ridicată şi în perioada 6 – 11 februarie.
În Moldova, pornind de la medii în jurul a un grad în prima zi a intervalului, maximele vor creşte treptat până spre 8 grade în primele două zile din februarie, apoi încălzirea va fi semnificativă până la 12 grade, valoare ce va fi specifică pentru intervalul 4 – 6 februarie. După acest interval, valorile termice diurne vor fi mai scăzute, spre o valoare zilnică estimată la 7 – 8 grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi pentru temperaturile minime, care vor caracteriza o vreme rece în primele nopţi, cu o medie de la -6 la -4 grade, apoi în perioada 3 – 7 februarie preponderente vor fi temperaturile pozitive (minime de 2 – 4 grade), iar spre finalul intervalului acestea se vor situa în jurul valorii de zero grade. Temporar, vor fi precipitaţii în 2 şi 3 februarie, şi cu o probabilitate în creştere după 7 februarie.