Două persoana au ajuns cu hipotermie severă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași
Din cauza frigului din cursul nopții trecute, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au ajuns în stare grava doua persoane cu hipotermie severă.
„Este vorba de o femeie în vârstă de 68 ani, cu hipotermie severă 24,2 grade Temperatura centrală, adusă de ambulanță din strada Vasile Lupu, fiind găsită cu sticla de băutură lângă ea, cu halena etanolică, având asupra sa o copie de buletin cu adresa pe str. Soficu, fiind in stare comatoasă la început. Apoi a venit un bărbat în vârstă de 68 ani, tot cu hipotermie severa ( 25,6 C, iar acum după tratament are 36 C), sindrom confuzional persistent ( se evidentiaza AVC cronic pe CT), cu pneumonie de aspirație, degerături antepicior bilat și glezna, gamba pe stanga. Internat pentru Clinica Medicală. Chirurgia recomandă temporizarea amputației pana la stabilizarea pacientului pe medicala și delimitarea leziunilor”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoesu, sefa UPU SMURD Iasi.