Un nou-născut din SUA este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă
Un nou-născut din Statele Unite este prima persoană din lume care a fost supusă vreodată unui transplant parţial de inimă. Specialiştii americani au realizat primul transplant al părţii din inimă care conţine valvele aortică şi pulmonară, relatează News.ro.
Transplant parţial de inimă a obţinut rezultatele pe care cercetătorii le aşteptau de mai mult de un an: valve şi artere funcţionale care cresc odată cu pacientul pediatric, aşa cum a presupus echipa de pionierat care a realizat procedura la Clinica americană Duke.
Procedura a fost efectuată în primăvara anului 2022, la un bebeluş care avea nevoie de înlocuirea unei valve cardiace.
Micuţul s-a născut cu o afecţiune cardiacă extrem de rară, având cele două artere principale ale inimii fuzionate (sudate împreună). Mai mult, valva inimii prezenta scurgeri masive, permiţând sângelui să se scurgă în inimă.