Brazii atârnați de tavan, cu susul în jos, au devenit noua modă de Crăciun în SUA
Anul acesta se poartă ornamentele în nuanțe de roz și pomii mai mici, atârnați de tavan, cu susul în jos. Urmează câteva idei de brazi în stil „Barbie”.
Bryan Gold, reprezentantul unui magazin în care sunt comercializați brazi: „Îl poți decora ca pe un candelabru, ca să arate exact cum îți dorești. Va fi piesa centrală din decorul de sărbători. În plus, alegând această opțiune economisești spațiu și poți avea un brad spectaculos chiar și într-un spațiu mic”.
Sezonul acesta, designerii americani ne propun să așezăm bradul pe tavan, ca să ne surprindem oaspeții și să facem economie de spațiu. Designerii americani recomandă ornamentele roz, inspirate din filmul „Barbie”, foarte popular anul acesta. Și își sfătuiesc clienții să combine nuanțele de roz pal cu auriul, pentru a da impresia de eleganță. O alta variantă, foarte populară în acest sezon, este bradul „îmbrăcat” în alb.