Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Vlad Voiculescu a ajuns la DNA: „Nu numai că nu am semnat contractele, ci atunci când luau deciziile nici măcar nu mă informau”

  • decembrie 08, 2023
  • Diana Nechita

Vlad Voiculescu (USR) a ajuns vineri dimineață la DNA. Acesta a declarat că „niciodată Vlad Voiculescu nu a semnat vreun contract. Nu este nici măcar o solicitare de acord către mine. Nu era atribuția ministrului, și vă puteți întreba de ce ministrul Sănătății a fost scos din schemă”

De asemenea, Vlad Voiculescu a mai declarat în fața sediului DNA că „Polonia este singura țară din UE care a comandat mai puține vaccinuri decât România”.

„Nu numai că nu am semnat contractele, ci atunci când luau deciziile nici măcar nu mă informau. Semnătura este una electronică. Contractul se semna electronic, se decripta cu o cheie pe care o avea cineva din CNCAV, un angajat MApN. Nici o decizie importantă a domnului Cîțu nu era luată fără domnul președinte”, a declarat Voiculescu.