Câte Zile Naționale a avut România și cum erau serbate
Trei zile Naționale a avut România: între 1861-1866 Ziua națională a României a fost fixată pentru 24 ianuarie.
A urmat perioada 1869-1947, când Sărbătoarea Națională era la 10 mai, apoi, după venirea la putere a comuniștilor, (între 1948-1989), ziua de 23 august era cea în care întreg poporul serba ”întoarcerea armelor”.
A existat o tentativă a Opoziției anilor 1990 de a fixa Sărbătoarea Națională la 16 decembrie (ziua în care a izbucnit Revoluția care a dus la prebușirea sistemului comunist), dar mașina de vot a FSN-ului a respins-o imediat.
Prima sărbătorire a acesteia a constat într-o manifestare spontană la care semnalul a fost dat chiar „în seara zilei de 24 Genuarie cîndu s’a dusu populaţia pe Dealu Mitropoliei cu lampioane şi focuri”, în urma mobilizării maselor orăşeneşti şi ţărăneşti, puse în mişcare de membrii aripii radicale ai partidei naţionale în frunte cu C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, care au agitat „mahalalele şi au scos din ateliere şi prăvălii pe meşteşugari şi negustori, chemându-i în Dealul Mitropoliei şi pe câmpia Filaretului să manifesteze. O participare masivă la manifestaţie au avut-o meseriaşii şi negustorii, veniţi în număr mare.
10 mai 1866. Prinţul Carol de Hohenzollern intra în Bucureşti. Proclamată ca Zi Națională, 10 mai era ziua în care totul se împodobea. În diferite puncte ale oraşului apăreau arcuri de triumf, străzile se iluminau mai puternic decât altă dată şi toate barierele oraşului deveneau tricolore.