Proiectul legii pensiilor ajunge luni la Camera Deputaților, la Comisia de Muncă și Protecție Socială
Senatul a adoptat, pe 14 noiembrie, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. Camera Deputaților e for decizional în acest caz, dar înainte de a fi votat în plen, proiectul intră luni în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.
Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă. Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.