Medicii din Iaşi şi din Bucureşti au efectuat mai multe intervenţii de transplant după ce familia unei tinere care era în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe
Medicii din Iaşi şi din Bucureşti au efectuat mai multe intervenţii de transplant după ce familia unei tinere care era în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe, transmite Agerpres.
Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a precizat că este vorba de o tânără de 23 de ani din judeţul Neamţ.
Potrivit sursei citate, în urma prelevării efectuate la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, ficatul şi corneea au fost transportate la spitale din Bucureşti. Rinichii au fost transplantaţi de medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi unor bolnavi din judeţele Botoşani şi Suceava.
„Este al paisprezecelea caz de prelevare efectuat anul acesta la Iaşi. Ultima prelevare s-a făcut de la o donatoare în vârstă de 23 de ani, s-au prelevat rinichii, ficatul şi corneea. (…) Particularitatea acestui caz este faptul că pacienta era însărcinată şi a trebuit să aşteptăm până când s-a oprit sarcina din evoluţie. Noi am crezut că putem salva fătul”, a declarat dr. Neagu.