Zilele de 16 şi 27 iulie 2023 au constituit „vârfurile” de aglomerație și cele mai profitabile zile de la inaugurarea bazelor de agrement din Iași
Deschise în luna mai, Plaja Nicolina, Baza de Agrement Ciric și Ștrandul Municipal au reprezentat opţiunile ideale pentru combatarea vremii caniculare. De altfel, potrivit şefilor DAPPP Iaşi, zilele de 16 şi 27 iulie 2023 au constituit „vârfurile” din punctul de vedere al aglomeraţiei şi, evident, cele mai profitabile zile de la inaugurarea bazelor.
Cele mai mari încasări au fost la Ştrandul Municipal, unde s-au strâns 20.766 lei într-o singură zi (pe 16 iulie), alţi 17.000 lei fiind încasaţi pe 2 iulie şi încă 15.000 lei pe 27 august. Cumulat, în perioada mai-septembrie 2023, Ştrandul Municipal a adus încasări de 459.852 lei.
În ceea ce îi priveşte pe ieșenii care au ales să se relaxeze la Ciric, cei mai mulţi au optat pentru piscina mare, care a adus aproximativ trei sferturi din încasări, acestea ridicându-se la 406.876 lei în cele 4-5 luni de funcţionare. La fel, cele mai mari încasări au fost raportate pe 2 şi 16 iulie, respectiv 27 august.