Sute de sportivi din România și Republica Moldova vor participa la ediția a XI-a a Cupei Iașului la gimnastică aerobică
Clubul Sportiv de Gimnastică GIMNIS Iași și Federația Română de Gimnastică organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Iași, în zilele de 23 și 24 septembrie 2023, între orele 09.30 – 20.00, la Sala Polivalentă “Dan Constantin Irimiciuc” Iaşi, ediţia a XI-a a Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică “Cupa Iaşului”.
La competiție vor participa 345 sportivi aparţinând cluburilor sportive afiliate Federaţiei Romane de Gimnastică, precum şi sportivi din Republica Moldova.
”Scopul acestei competiții este de a promova şi stimula implicarea copiilor în practicarea gimnasticii aerobice, sport ce exercită o influenţă deodebită asupra dezvoltării şi formării armonioase, a perfecţionării copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral şi estetic. Gimnastica aerobică din țara noastră este în plină ascensiune, dovada fiind numărul în creștere a sportivilor legitimați, precum și înființarea de noi cluburi sportive afiliate Federației Române de Gimnastică.
Rezultatele remarcabile obținute de loturile naționale de juniori și seniori la toate competițiile internaționale la care au participat este o confirmare a dezvoltării acestei discipline sportive în țara noastră. De remarcat este faptul că gimnastica aerobică ieșeană are un sportiv în componența lotului național de seniori și anume pe Gavrilovici David, medaliat cu aur și argint atât la Campionatul Mondial cât și la Campionatul European de Gimnastică Aerobică”, a declarat prof. Bogdan Bantă, antrenorul Clubului Gimnis Iași.
La această ediție s-a înscris un număr record de sportivi practicanţi de gimnastică aerobică din România de la cluburi sportive precum: CLUB SPORTIV MUNICIPAL ARAD, CLUBUL SPORTIV AEROSTAR MĂDĂLINA BARBU BUCUREȘTI, CLUBUL SPORTIV U.N.E.F.S. BUCUREŞTI, A.C.S ACADEMIA DE GIMNASTICĂ LAURA CRISTACHE BUCUREȘTI, A.C.S HONEY BEARS CORBEANCA, CLUBUL SPORTIV “FARUL” CONSTANŢA, CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR 1 CONSTANŢA ,CLUBUL SPORTIV IT S WHAT I LOVE CONSTANȚA, CLUBUL SPORTIV DE GIMNASTICĂ “GIMNIS” IAŞI, CLUB SPORTIV MUNICIPAL IAŞI, A.C.S DOUBLE D BUCUREȘTI, C.S.S PETROȘANI, A.C.S LUISA DEDU GYMNASTICS BUCUREȘTI, A.C.S GYMTEAM ARAD, A.C.S VIVA SPORT BUCUREȘTI, LOT NAȚIONAL JUNIORI ROMÂNIA, LOT NAȚIONAL SENIORI ROMÂNIA precum și sportivi legitimați la Federația De Gimnastică a REPUBLICII MOLDOVA.