David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka.
David Popovici (18 ani), deţinătorul titlului mondial în această probă, va evolua în semifinale luni, de la ora 15:17 (ora României), finala fiind programată marţi, la ora 14:02.
Duminică, la Fukuoka, Federaţia internaţională de nataţie (World Aquatics) i-a acordat lui David Popovici premiul rezervat Sportivului anului 2022, ca răsplată pentru rezultatele extraordinare obţinute de român pe parcursul anului trecut.