Semifinale de vis pentru ieșeni, la BCR Iași Open! Ana Bogdan și Irina Begu vor încerca să facă pasul spre marea finală la simplu. Irina Bara și Monica Niculescu vor juca în semifinale la dublu. Programul zilei de sâmbătă, 22 iulie
Sâmbătă, 22 iulie, sunt programate la Baza Sportivă Ciric trei semifinale la turneul BCR Iași Open, meciuri în care sunt angrenate cinci românce.
De la ora 12.00, Ana Bogdan (30 de ani, locul 49 WTA), a doua favorită, o va înfrunta pe Raluka Șerban (26 de ani, locul 166 WTA), jucătoare născută în România, dar care apără culorile Ciprului.
În al doilea meci de pe ”Central”, nu înainte de ora 14.00, Irina Begu (32 de ani, locul 31 WTA), principala favorită a turneului, va încerca să facă pasul spre marea finală în fața slovenei Tamara Zidansek (25 de ani, numărul 139 mondial), favorită 8.
În a treia semifinală a zilei, a doua de pe tabloul de dublu, Irina Bara și Monica Niculescu, principalele favorite, vor întâlni perechea Conny Perrin (Elveția) / Anna Rogers (SUA).
Programul zilei de sâmbătă, 22 iulie:
Terenul Central – De la ora 12.00
Raluka Șerban (Cipru) – Ana Bogdan (România, Nr. 2)
Nu înainte de ora 14.00
Irina Begu (România, Nr. 1) – Tamara Zidansek (Slovenia, Nr. 8)
Irina Bara (România) / Monica Niculescu (România), Nr. 1 – Conny Perrin (Elveția) / Anna Rogers (SUA)