Încă un cămin social funcționa fără autorizație în județul Ilfov, în casa familiei lui Ilan Laufer
Echipa Digi24 a fost însoțită chiar de șefa centrului, Iulia Sibiescu. Aceasta a încercat să convingă de îngrijirea ca la carte acordată celor din cămin. Totuși, nu a putut explica suspendarea avizului DSP. Cartea funciară a imobilului arată că proprietatea aparține în continuare lui Dan Laufer. Mai mult, aceasta nu poate fi vândută sau închiriată. Centrul pentru persoane cu dizabilități din Corbeanca este gestionat de Asociația Căminul de Bătrâni Romantic Club.
Vecinii au refuzat să-și dea acordul pentru un astfel de centru. Cei care sunt gard în gard cu imobilului familiei Laufer se plâng de condițiile în care sunt îngrijiți cei din centru, dar și de țipetele constante. Vecinii spun că primii beneficiari ar fi fost aduși cu mult timp înaintea primii autorizației DSP. Ana, vecină: „Noi am văzut primele mișcări în octombrie, îi aduceau cu duba noaptea, oamenii sunt instituționalizați, sunt închiși non stop. În curte este o piscină care până acum nu a fost îngrădită, dar pentru că am făcut sesizări au îngrădit și piscina.”