Provence, ţinutul secret. Ioan T.Morar „O carte a descoperirilor și a mărturisilor”
Provence, ţinutul secret. Editura Polirom. De ce să citești cartea domnului Ioan T.Morar? E ca o cană cu apă rece într-o zi toridă de vară. Ca un pahar de spumant la ceas de seară când admiri apusul. Fie în Provence, fie în Iași.
„Le-aș spune ieșenilor că îi aștept în Provence. Nu pe toți odată că ar fi problematic. Sunt legat de Iași, îmi place Iașul. Am prieteni ieșeni. Vă doresc o vară plăcută. Când se poate să vă abateți prin Provence pentru că aveți ce vedea, ce bea și mânca „ Autograful audio semnat Ioan T Morar pentru cititorii ieșeni și nu numai.
„Simpla pronunțare a cuvântului Provence îndeamnă la visare. Această zonă a Franței e întruparea exotismului prin excelență, a extravaganței la îndemână, a paradisului plasat în inima Europei. Locuitor al acestui spațiu aproape utopic și improbabil, Ioan T. Morar a devenit un cronicar al miracolului. Cartea lui e un excelent ghid al evenimentelor istorice și culturale, un catalog de mentalități și ciudățenii seducătoare. Verva și umorul fac din lectura scrierii lui Ioan T. Morar un leac pentru anxietate și constituie promisiunea unei călătorii extraordinare. Jules Verne, cel care a brevetat în epoca modernă tehnicile visării cu ochii deschiși, ar avea de ce să-l invidieze pe autorul român.” (Mircea Mihăieș)
Episodul cîrnați medievali vs mititei. Un fragment din Provence, ţinutul secret. Ioan T.Morar
De vreo cinci ani, cinstind, într‑un fel, populaţia de origine italiană din La Ciotat, se organizează aici un fel de Provence, ţinutul secret 25 festival numit Cibo di Strada – la street food italienne, care, timp de trei zile, de vineri pînă duminică, găzduieşte camioane şi gherete cu specific gastronomic italian. La prima ediţie am avut un mic şoc. Una dintre camionetele instalate în piaţeta de lîngă Cinema Eden le promitea vizitatorilor salsiccia medievale, cîrnaţi medievali. Iar ca ilustraţie, vizibilă de la o poştă, patru mititei cu muştar, alături nişte cartofi prăjiţi şi o foaie de salată. Da, mititei cu muştar. Mă apropii, mă uit mai bine, rezultatul e acelaşi: patru bucăţi mici. „Cîrnaţi medievali”? Pe cine credeţi că păcăliţi voi, italienilor?! Nu vă ajunge pizza? Nu vă ajung pastele, acum ne luaţi nouă mititeii? Pozez grozăvia şi sînt gata să denunţ furtul pe Twitter (n‑am Facebook). Italienii ne fură mititeii?! Oare, mă întreb, de ce nu i‑am trecut şi noi pe meniu la UNESCO? Seara mă prezint la camion, vreau să cumpăr o porţie de „medievali” să văd dacă şi la gust sînt mititei. Stau la coadă şi, cu patru persoane înaintea mea, italianul „medieval”, un tip impozant, simpatic, ne anunţă că s‑a terminat: Finita la coda, domani, domani. Domani, sîmbătă, nu am timp să revin, dar trec duminică seara, la spartul tîrgului, la propriu, că unii deja demontau gheretele. Dau acolo peste Emil, un constănţean care conduce o echipă de sudori români pe şantierul de reparat iahturi. Vreau să‑i semnalez grozăvia cu mititeii „medievalizaţi”. Mă ia cu el şi mergem în spatele camionului cu mititei, unde era lumină. Şi cere, în româneşte: „Ne dai şi nouă două beri?” (birra cruda di montagna). „Vă dau”, zice italianul simpatic într‑o română cu accent moldovenesc. Îl cheamă Rolando şi e din Iaşi, stabilit de nişte ani în Italia. „Sigur că sînt mititei, chiar îi primesc gata preparaţi de la un specialist din România, îmi vin ambalaţi în vid, congelaţi, cu aviz sanitar.”
Radio HIT l-a provocat pe Ioan T Morar la un pahar de vorbă pe axa Iași- La Ciotat
Ioan T. Morar, Șapte ani în Provence. Ce a vrut să spună autorul?
Autorul a spus că la data aceea aveam șapte ani în Provence, iar acum cu ultima, cu Provence, ținutul secret, au mai trecut niște ani, am mai acumulat niște experiență și am transcris-o pentru cei care vor să călătorească măcar cu imaginația.
Cum se pronunță Ciotat?
Siotat, pentru că în franceză, e La Ciotat, iar în provensală este La Seuta, care înseamnă de fapt, cetatea. Ciotatul este celebru pentru că la 1720, când a fost ciuma cea mare în Provence de care a suferit mai mult de un sfert din populația de aici, în Ciotat nu a fost niciun caz pentru că femeile din Ciotat nu i-au lăsat pe soții lor să primească armata, care ar fi putut să transmită boli și acolo a ajuns pentru prima dată când s-a mai stins molia, acolo au ajuns corăbiile cu grâu, grâul speranței.
Practic, un loc daună, bine ținut?
Da, un loc bine ținut și acum, ca ciotățean, să zic așa, mai recent, sunt mândru că acolo s-a inventat cinematograful. Frații Lumiere au filmat Trenul intrând în gara La Ciotat și au speriat lumea la prima proiecție, a fugit lumea din sală. S-a inventat și altceva în La Ciotat, jocul cu bile, pe care îl practică toată lumea cu mic cu mare.
Ciotat sau Poiana Brașov? Ce alege Ioan T Morar?
Ciotat și o fac, deși este o stațiune în Provence și are acest aer cultural important, nu este o localitate, să folosesc un termen mai îndrăzneț, fițoasă. La Poiana Brașov te duci pentru fițe. La Ciotat te duci pentru cult, plajă, măslini, pentru vii.
De ce acest titlu, Provence, ținutul secret? Ce ascunde în seif Provence sau Ciotat?
Sunt lucruri pe care, uneori m-am confruntat cu francezi și nu le știau nici ei. Eu sunt un om curios, așa m-am născut și sper să plec de pe lumea asta cu curiozitatea intactă. Am căutat lucruri pe care nu le știa toată lumea. Am fost în muzee, am căutat istorii, am vorbit cu oameni, am căutat oameni deosebiți, am căutat întâmplări mai puțin cunoscute. Am dat, de pildă, vă spun un exemplu, peste un sucevean care a făcut traversarea Atlanticului în barcă, solitar, într-o cursă. Nu se știa în România de el, am descoperit un alt tip din Suceava, tot din zona asta, Paul Atanasiu, care este pictor oficial al armatei franceze, fost legionar, a stat 16 ani în legiune și acum pictează pentru armata franceză și are grad de pictor în armată. Deci am încercat să găsesc și lucruri care se leagă de România, prietenia dintre Alecsandri și Frédéric Mistral, laureat al Premiului Nobel pentru literatură care și-a făcut veacul aici în Provence și care a fondat o organizație provensală. Eu asta am făcut, m-am documentat și nu am ținut pentru mine. De fapt, titlul păcălește pentru că nu mai este secret după ce îl spui.
Au francezii umor? Ne uităm, ies în stradă, ies pentru pensii, vedem săptămânile de proteste. Ce au francezii și nu avem noi?
Generalul de Gaulle spunea că e greu să conduci un popor care are peste 300 de feluri de brânză. Francezii sunt diferiți, dar dacă treci de această imagine.. Cei care au ieșit în stradă sunt câțiva oameni exaltați de pe partea extremă a stângii, apoi, cei care au ieșit să îl apere pe tânărul împușcat, după părerea mea, în circumstanțe care se vor lămuri la tribunal, nu în stradă, au ieșit să spargă magazine și să fure din ele, iar apoi, media duce mai departe. În Ciotan, de pildă, nu s-a spart niciun geam, nicio sticlă, nimic. Viața continuă. Apropo, francezii au și umor, oameni foarte plăcuți, e o Franță care nu iese în față. Aseară am fost la Teatrul din Orange, la opera Carmen de Bizet. 9.000 de oameni, niciun incident, pentru că era Franța liniștită, Franța care stă în casă, când sunt scandaluri, care citește, ascultă muzică, care își iubește valorile.
Provence, ținutul secret – e o carte de aventuri, e o carte de călătorie, e un roman care te ajută să te cauți, să te descoperi, e amuzant în același timp. Ioan T Morar, cum ați încadra Provence, ținutul secret?
Este o carte care cere interacțiune pentru că am avut bucuria ca după șapte ani în Provence, să vină foarte multă lume, cunoscuți și necunoscuți în zonă. M-am întâlnit cu unii, unii au venit cu cartea să le dau autograf, sunt oameni care au descoperit. E o carte a mărturisirilor. Din ea, eu nu am vrut să par un tip care știe tot, ci dimpotrivă, un tip care află, întreabă și împărtășește mai departe ceea ce a aflat.
Vi s-au pus foarte multe întrebări, că sunteți între două lumi, că ajungeți în 2 ore la București. Puteați alege orice loc de pe glob, de ce Ciotat, Provence?
Au fost mai multe întâmplări care au dus linia vieții mele acolo. Am fost consul general al României la Marsilia, am cunoscut localitățile din jurul Marsiliei, am cunoscut Ciotatul, dar nu m-am gândit că ne vom muta acolo. Am stat șase luni într-un mic eșec de adaptare acolo și am găsit niște români minunați în Ciotat și din vorbă în vorbă am rămas acolo.
Organizați și evenimente. Care este localul preferat și mâncarea preferată în Ciotat?
Ceea ce se mănâncă în zona Ciotatului și doar în zona Marsiliei este Bouillabaisse, o mâncare făcută din 5 pești, obligatoriu 5 feluri de pești. Asta are o poveste că erau peștii cei mai urâți de la pescari pe care nu-i lua nimeni. Atunci făceau o chestie, o combinați de ciorbă pescărească cu aioli, cu pastă de usturoi, să dea un gust mai bun. A devenit o mâncare chic, scumpă.
Dacă ar fi să dați un autograf ieșenilor pe cartea dumneavoastră, ce le spuneți?
Le-aș spune că îi aștept în Provence. Iubesc Iașul. Acolo am avut bucuria să iau un premiu când am fost student pentru interpretare masculină cu trupa Facultății de Filologie din Timișoara. Acolo a făcut soția mea studiile și sunt foarte legat de Iași. Le doresc o vară plăcută și când pot, să își abată drumul prin Provence pentru au ce bea și ce vedea.
Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Șeitin, județul Arad) a absolvit în 1981, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția română-franceză. Din 1987 a fost redactor la Viața studențească și Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvântul și Alianța Civică. În 1990-1991 a fost redactor-șef la „Varietăți”, TVR. Este membru fondator al Academiei Cațavencu. Între 2004 și 2009 a fost senior editor la Cotidianul. A realizat emisiuni de televiziune, activând, până în 1996, în grupul Divertis. În perioada 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de versuri Vară indiană (1984; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul și spada (1989), Șovăiala (2000; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Nerușinarea (