Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Secretul unei vacanțe reușite

  • iulie 07, 2023
  • Diana Nechita

Prognozele meteorologilor anunță o vară călduroasă marcată de fenomene meteo extreme. O vacanță reușită înseamnă însă bună dispoziție și mai ales o stare de sănătate bună. Specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț spune că trebuie să fim atenți la apa pe care o consumăm. Nu orice izvor are și apă potabilă. Piscinele trebuie alese cu grijă. Pentru că riscăm multe. Și nu în ultimul rând să fim atenți unde și ce mâncăm.

„Ne dorim o vară fierbinte, astfel încât să ne putem face vacanțele în condiții bune și să nu ne îmbolnăvim. Pentru a ști toate acestea trebuie să știm cum ne ferim de anumite infecții, care sunt multe în perioada sezonului cald. În primul rând, să fim atenți de unde bem apă și de unde ne alimentăm, deci apă îmbuteliată, nu de izvor, de oriunde. În ceea ce privește alimentele, în special cele pe bază de lapte și derivate, carne și derivate, să fie cumpărate din locuri controlate și să fie în termenul de garanție pentru că ne putem trezi manifestări digestive foarte neplăcute, cu toxiinfecții alimentare, cum sunt recunoscute într-un termen generic. Mai departe, atenție unde facem baie, să alegem piscine care sunt controlate de medicii epidemiologi pentru că pot transmite infecții bacteriene, cu localizare predominantă în sfera urinară, dar la nivelul ochilor, conjuctivita”, a spus specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț.

Ne plac fructele românești pe care uneori le cumpărăm de pe drum direct de la producători, dar subliniază specialistul în boli infecțioase Carmen Dorobăț, atenție atunci când gustați fructele pe care vreți să le achiziționați.

„Vă dau un exemplu. Am oprit undeva, pe marginea drumului mașina pentru că am văzut niște fructe superbe și bineînțeles, vânzătoarea mi-a dat să gust o caisă. Eu am întins mâna, dar cu oarecare reținere. Vânzătoarea mi-a zis- Știu ce vreți, apă. Dintr-o sticlă de apă plată a spălat caisa respectivă. M-am bucurat că vânzătorii ambulanți au învățat că nu pot da la gustat decât dacă spală acele fructe. Noi, ca bunici, să învățăm copiii să culeagă fructe, dar să vină să le spele”, a spus specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț.