Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie
Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre.
Probele scrise sunt programate astfel:
* luni – Limba şi literatura română
* marţi – proba obligatorie a profilului (discipline în funcţie de profil: Matematică şi Istorie)
* miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie)
* joi – Limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen de ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare – stick-uri de memorie, telefoane, tablete). Este interzis, totodată, accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări.