Sindicaliștii din domeniul feroviar organizează un miting de protest la data de 26 iunie
Sindicaliștii din domeniul feroviar au organizat un miting de protest la final de mai, iar pe 26 iunie vor organiza încă unul, începând cu ora 10, lângă Ministerul Transporturilor.
Ceferiştii sunt revoltaţi și de tergiversarea aplicării Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar pentru angajaţii CFR Călători. „Chiar dacă s-ar pune în aplicare varianta discutată. dar nenegociată, de aplicare a Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar de la 01 iulie 2023 în această variantă are loc menţinerea salarizării mecanicilor de locomotivă, revizorilor de locomotivă, şefilor de tură tracţiune şi mecanicilor instructori la aceeaşi salarizare ca în prezent”, se arată în comunicat.
Din toate aceste motive, sindicaliștii reprezentați de Rodrigo Maxim ies luni în stradă la un miting de protest între orele 10,00-12,45 lângă parcul din faţa Ministerului Transporturilor şi intrarea în parcarea din fața ministerului.
Și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, condusă de Grigore Mare, și-a exprimat nemulțumirea, după o întâlnire cu secretarul de stat însărcinat cu coordonarea domeniului feroviar, Ionuț Cristian Săvoiu și directorii generali ai CNCF CFR SA și SNTFC CFR Călători SA.