În perioada 22 – 24 iunie 2023 va avea loc Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă, un reper important în domeniul medicinei la nivel național
În perioada 22 – 24 iunie 2023, va avea loc în format hibrid Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă, eveniment de prestigiu cu o tradiție consolidată de peste 15 ani, fiind un reper important în domeniul medicinei la nivel național. De-a lungul anilor, aceasta a reunit numeroase figuri importante ale medicinei care reprezintă specialitatea de boli infecțioase, constituind o platformă esențială de dialog și schimb de cunoștințe în acest domeniu complex.
Unul dintre actorii principali care a contribuit la succesul și relevanța acestei conferințe este Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași. Acesta a fost un pilon fundamental în combaterea pandemiei de Covid-19, reușind să contribuie decisiv în limitarea şi eradicarea pandemiei, atât în zona Moldovei, cât și la nivel național.
În rândul organizatorilor se adaugă Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA și Asociația Institutul Pan-European de
Cercetare “Prof. Dr. Vasile Luca”.