Ordonanță de urgență. Trei puncte importante anunțate de Ministerul Educației
Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat cele mai importante 3 puncte ale acestei ordonanțe de urgență:
”Așa cum am mai afirmat, Ministerul Educației adaptează calendarul și procesele de finalizare a anului școlar, cât și cele referitoare la evaluările naționale, în funcție de evoluția în contextul luat. În ordonanța de urgență de astăzi sunt trei măsuri.
Una, referitoare la echivalarea probelor de competențe din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată. Ea ușurează, practic, tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de bacalaureat și reușim astfel cu această echivalare să rămânem cu probele scrise în calendarul anunțat, în așa fel încât copiii să termine la data la care se așteaptă și să poată merge mai departe pe parcursul lor educațional.
A 2-a măsură se referă la susținerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest. Și avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de titularizare să poată face acest lucru, pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ.
A 3-a măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a 6-a cu rol de diagnostic, pe care noi o efectuam anual în sistem în acest an școlar, nu se va mai susține”