Ligia Deca anunță că perioada de înscriere pentru BAC și evaluarea națională se prelungește până pe 13 iunie
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, joi, că a fost modificat regulamentul de organizare astfel încât atunci când se vor întoarce la ore cadrele didactice să poată încheia situaţia şcolară cu mai puţine note.
„Soluția o reprezintă dialogul și înțelegerea punctului de vedere al celui cu care dialoghezi. Cred că valoarea semnăturii unui ministru este importantă. Soluțiile pentru ieșirea din criză nu se află în instanță. Dialogul este modul prin care putem detensiona situația de acum. Noi încercăm să remediem prin soluțiile găsite pentru profesori. Valorile maximale și detaliile despre grila salarială se discută și se adoptă în viitoarea lege a salarizării”, a spus ministrul Educaţiei.
Ligia Deca a afirmat că la nivelul instituţiilor de învăţământ, toată lumea îşi doreşte să se reia activitatea pentru a se putea încheia situaţia şcolară şi a putea să fi susţinute examenele naţionale.