GALERIE FOTO – Cei mai buni din Europa! Karateka de la cluburile ieșene Olympic, Risei, ENPI și Suprem Karate au obținut rezultate de excepție la Campionatele Europene de Karate Tradițional de la Belgrad. România s-a clasat în final pe primul loc în ierarhia națiunilor
La Belgrad, capitala Serbiei, au avut loc în perioada 25-28 mai întrecerile celei de-a 36-a ediții a Campionatului European de Karate Tradițional, competiție la care au participat aproximativ 1.500 de sportivi din 16 țări, la toate categoriile de vârstă, copii – Cupa Europeană, cadeți, juniori, tineret, seniori și veterani.
România, locul întâi în clasamentul pe națiuni
Delegația României, condusă de Sensei Nicolae Mărăndici, președintele Federației Române de Karate Tradițional, a fost din nou la înălțime, țara noastră clasându-se în final pe primul loc în ierarhia națiunilor, înaintea Serbiei și Italiei.
La succesul tricolor au contribuit din plin și cele patru cluburi ieșene participante, care au obținut rezultate de excepție. Sportivii de la cluburile OLYMPIC Iași (președinte Petronel Luca, antrenori Petronel Luca și Irina Pascaru), RISEI Iași (Marian Bejenaru, Petronela Bejenaru), ENPI Iași (Constantin Adăscăliței) și SUPREM KARATE Iași (Dragoș Bălăiașa) au avut evoluții remarcabile pe tatami și au urcat în număr foarte mare pe podium, dovedind încă o dată că școala ieșeană de karate tradițional rămâne o forță pe plan intern și internațional.
CS OLYMPIC – 5 medalii de aur, 5 de argint, 5 de bronz
Clubul Olympic a obținut rezultate de excepție la categoriile copii, cadeți și juniori, atât la individual, cât și la echipe. În total, elevii antrenorilor Petronel Luca și Irina Pascaru au cucerit 15 medalii, câte 5 din fiecare metal.
JUNIORI INDIVIDUAL
- Antoci Darius – AUR kogo kumite;
- Dascălu Cristina – ARGINT kata, fukugo;
- Anei Cătălina – BRONZ kata, fukugo.
JUNIORI ECHIPE
- Kata echipe feminin – AUR (Anei Cătălina, Luca Yasmina, Dascălu Cristina);
- Kata echipe masculin – ARGINT (Luca Darius, Antoci Luca, Sofrone Cristian);
- Kumite echipe feminin – ARGINT (Anei Cătălina, Luca Yasmina, Dascălu Cristina);
- Kumite echipe masculin – ARGINT (Luca Darius, Antoci Luca, Sofrone Cristian);
- Enbu mixt – AUR (Anei Cătălina, Sofrone Cristian);
- Enbu masculin – BRONZ (Antoci Luca, Antoci Darius).
CADEȚI INDIVIDUAL
- Antoci Luca – AUR kata, ARGINT fukugo;
- Sofrone Cristian – AUR kogo kumite, BRONZ kata;
- Luca Yasmina – BRONZ fukugo.
COPII I
- Dascălu Ștefania – BRONZ kumite individual;
- Anei Ioana – LOCUL 5 kumite individual.
CS RISEI IAȘI – 31 de sportivi, 64 de medalii!!!
Clubul RISEI a impresionat și la această ediție a Europenelor prin numărul mare de medalii obținute de sportivii pregătiți de cuplul de antrenori Marian Bejenaru și Petronela Bejenaru. 64 de medalii au cucerit micii karateka de la RISEI, 16 de aur, 18 de argint și 30 de bronz!
Iată rezultatele acestora, cu mențiunea că Sandu Narcis Lucas a cucerit nu mai puțin de 7 medalii, dintre care 4 de aur:
CADEȚI
- Sandu Narcis Lucas – AUR enbu mixt, AUR enbu masculin, AUR fukugo, AUR kumite echipe, ARGINT kata individual, BRONZ kumite individual, BRONZ kata echipe;
- Tagarcea Miruna – AUR enbu mixt, BRONZ fukugo.
JUNIORI
- Bejenaru David – AUR kumite echipe, AUR enbu masculin, BRONZ kumite individual, BRONZ kata sincron;
- Păvălache Flavius – AUR kumite echipe, ARGINT fukugo, BRONZ kata sincron, LOCUL 4 kata individual.
COPII – CATEGORIA 7 ANI
- Diaconescu Damian – AUR kumite individual, AUR kata echipe, AUR enbu masculin, ARGINT kata individual;
- Rusu Alexandru – AUR kata echipe, AUR enbu masculin, ARGINT enbu mixt, BRONZ kumite individual, BRONZ kihon kumite, BRONZ kata individual;
- Sandu Alexandru – AUR kata echipe, ARGINT enbu masculin, ARGINT enbu masculin, BRONZ kata individual, BRONZ kihon kumite, BRONZ kumite individual;
- Șcheianu Sofia – ARGINT enbu mixt, BRONZ kata individual, BRONZ kumite individual;
- Zugravu Alexandru – ARGINT enbu masculin, BRONZ kata individual, BRONZ kumite individual, BRONZ kihon kumite
COPII – CATEGORIA 8, 9 ANI
- Robu Dominic – AUR enbu masculin, ARGINT kata individual, ARGINT kumite individual, ARGINT kihon kumite, LOCUL 4 kata sincron;
- Turcu Andrei – AUR kumite individual, AUR kihon kumite, AUR enbu masculin, LOCUL 4 kata sincron;
- Bandac Anastasia – AUR kihon kumite, BRONZ kumite individual;
- Viziteu Luca – LOCUL 4 kata echipe.
- Șipoș Tudor – AUR enbu mixt, BRONZ kata echipe
COPII – CATEGORIA 10, 11 ANI
- Sandu David – AUR enbu mixt, ARGINT kumite echipe, BRONZ kata echipe, LOCUL 4 enbu masculin;
- Munteanu Patrick – ARGINT kata echipe, ARGINT kumite echipe, BRONZ kata individual;
- Lavric Tudor – ARGINT kumite individual, ARGINT kumite echipe, BRONZ kata echipe, BRONZ kihon kumite;
- Livadariu Alexandru – ARGINT kumite echipe, LOCUL 4 kata echipe, LOCUL 4 enbu masculin;
- Diaconescu Teodora – AUR enbu mixt, ARGINT kata echipe, BRONZ kumite individual;
- Popa Miruna – ARGINT kumite individual, ARGINT kihon kumite, ARGINT kata echipe, BRONZ kata individual;
- Șipoș Anastasia – AUR kumite individual.
- Bac Giulia – AUR enbu mixt, ARGINT kata echipe, BRONZ kata individual, BRONZ kihon kumite.
COPII – CATEGORIA 12, 13 ANI
- Pavel Robert – AUR enbu masculine, AUR kata individual, ARGINT kata echipe, ARGINT kumite echipe, BRONZ kihon kumite, LOCUL 4 enbu mixt;
- Bistriceanu Mario – AUR enbu masculin, ARGINT kata individual, ARGINT kata echipe, ARGINT kumite echipe;
- Chirica Vlad – ARGINT kumite echipe, BRONZ kata individual, LOCUL 4 kata echipe, LOCUL 4 enbu masculin;
- Lupu Iulia – BRONZ kata echipe, LOCUL 4 enbu mixt;
- Horoiu Sofia – BRONZ kata echipe;
- Marinescu Ana Maria – BRONZ kata individual, BRONZ kata sincron, BRONZ kihon kumite;
- Gavrilă Bogdan – ARGINT kumite individual, ARGINT kumite echipe, BRONZ kihon kumite, LOCUL 4 enbu masculin, LOCUL 4 kata echipe.
Din delegația clubului RISEI au mai făcut parte și sportivii Rogoz Miruna și Bistriceanu Alexia, cu evoluții bune, chiar dacă nu au prins posiumul.
Dragoș Bălăiasa – 3 medalii de aur și două de argint!
La seniori, Iașiul a fost reprezentat de două cluburi, Suprem Karate și ENPI, ambele obținând rezultate frumoase și cel puțin un aur.
Dragoș Bălăiașa și-a reconfirmat clasa mondială, cucerind pentru clubul său, Suprem Karate, trei titluri europene și două medalii de argint.
La rândul său, Aurel Ciubotariu a obținut un titlu european și o medalie de bronz pentru CS ENPI Iași, condus de Constantin Adăscăliței.
REZULTATE SENIORI
CS SUPREM KARATE IAȘI
- Bălăiasa Dragoș – AUR kata, AUR kogo kumite, AUR kumite echipe, ARGINT fukugo, ARGINT kumite individual;
CS ENPI IAȘI – Aur și bronz prin Aurel Ciubotariu
- Ciubotariu Aurel – AUR kumite echipe, BRONZ fukugo.
Coordonatorii celor patru cluburi ieșene, Marian și Petronela Bejenaru, Petronel Luca, Dragoș Bălăiașa și Constantin Adăscăliței au ținut să mulțumească partenerilor și sponsorilor pentru susținere.
Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Local Iași, Primăria Comunei Prisecani;
Sponsori: S.C. TAK-IMT S.R.L, S.C.VASCAR S.A, S.C. RECOM INSTAL S.R.L., S.C. SAMI TRANS S.R.L, S.C. IERDA OUTLET ȘI MEGA AUTO SRL.
(Narcis POHOAȚĂ)
