Senatul a adoptat noile legi ale Educației
Legea învăţământului preuniversitar a fost adoptată în Senat cu 81 de voturi „pentru” şi 28 de voturi „împotrivă”. Legea învăţământului superior a fost adoptată cu 79 de voturi „pentru” şi 28 „impotrivă”, scrie Mediafax.
Împotriva celor două legi au votat senatorii AUR şi USR. După vot, legea merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, Senatul fiind cameră decizională. Legea învăţământului preuniversitar este menită să răspundă provocărilor existente şi viitoare, pentru ca educaţia să redevină temelia unei societăţi bazate pe valori, spune Ligia Deca: „Suntem într-un moment istoric”.
„Învăţământul din România are, în mod cert, nevoie de tot sprijinul pe care societatea îl poate oferi. Greva cadrelor didactice reprezintă semnalul care ne-a demonstrat, încă o dată, acest lucru. Ministerul Educaţiei s-a implicat şi a luat toate măsurile prevăzute aflate în competenţa sa. Totodată, la numeroasele întâlniri recente avute cu reprezentanţii cadrelor didactice – inclusiv la cea de ieri, de la sediul Guvernului, ne-am străduit să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru ca munca unui dascăl să fie susţinută şi apreciată aşa cum se cuvine. Soluţiile propuse de Guvernul României includ un sprijin suplimentar, cu efect imediat pentru profesorii debutanţi, iar legea învăţământului preuniversitar prevede stimulente financiare şi pentru cei care predau în şcolile aflate în medii defavorizate. Am reiterat – şi s-a înţeles – că Ministerul Educaţiei a ascultat şi sprijină cadrele didactice. Sunt convinsă că împreună vom găsi o soluţie pe măsura importanţei cadrelor didactice în ansamblul societăţii şi realistă pentru contextul economic actual”, adaugă Deca.