Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va fi instabilă, cu temperaturi în creştere şi ploi sub formă de aversă

  • mai 16, 2023
  • Diana Nechita

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni (15 – 28 mai), o vreme instabilă, cu valori termice în creştere la nivelul întregii ţări şi un excendent de precipitaţii pe arii destul de extinse, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului analizat, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul sau uşor peste cele normale pentru a doua jumătate a lunii mai, fără oscilaţii semnificative de la o zi la alta. Astfel, în medie regională, vor fi temperaturi maxime de 22 – 25 de grade şi minime de 10 – 13 grade, posibil mai ridicate în perioada 20 – 21 mai şi la finalul celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată după 19 mai, până la acea dată acestea urmând a se semnala pe spaţii restrânse şi pentru scurtă durată, astfel că, în ansamblu, în prima săptămână regimul pluviometric va fi uşor deficitar. Vor fi în special averse, asociate pentru perioade scurte cu celelalte fenomene specifice instabilităţii atmosferice.