Eleva de 14 ani, înecată cu un jeleu, este internată la ATI, în comă profundă
După ce s-a înecat cu jeleul, eleva ar fi încercat să bea apă, după care s-a prăbușit. Profesorii au apelat la cadrele medicale din comună. Asistenta medicală din școală și medicul de familie din comună au încercat să îi acorde primul ajutor, însă abia după sosirea unui echipaj medical de la Gherla s-a reușit extragerea jeleului. Conform medicilor, jeleul era blocat la intrarea în trahee.
„Din păcate, a fost nevoie de timp ca noi să ajungem la Geaca, timp prețios în care creierul fețiței a fost lipsit de oxigen. De aceea încurajăm pe toată lumea să-și însușească măsurile de prim ajutor. Manevra Heimlich, executată corect, ar fi putut fi salvatoare. Practic, s-a lipit de trahee. Doar cu laringoscopul putea fi vizualizat. Era un jeleu alb cu verde, cu aroma de măr. Sunt jeleuri destul de mari, aflate în comerț prin supermarketuri, sunt foarte periculoase!”, a declarat medicul Corina Dumitru de la Ambulanța Gherla.