Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Parlamentarii pregătesc schimbări privind zilele libere acordate angajaților din mediul privat

  • aprilie 19, 2023
  • Cincu Violeta

Propunerea legislativă privind măsurile compensatorii ale fondului de salarii în cazul instituirii de sărbători legale în care nu se lucrează a fost depusă la Senat săptămâna trecută și, dacă va fi adoptată, ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024.

„În România, salariații, indiferent de sectorul în care activează angajatorii acestora, beneficiază de 15 zile de sărbătoare legală nelucrătoare, prevăzute la art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată. Față de cele şase reglementate în anul 2003, anul adoptării Codului muncii, numărul acestora a crescut până în prezent de 2,5 ori. Dacă anul 2003 situa România în coada clasamentului privind numărul sărbătorilor pentru care se acordă zile libere, anul 2023 ne-a propulsat pe primele locuri, în urma Franței, Germaniei, Belgiei sau Spaniei cu câte 11, 9, respectiv 8 zile”, arată inițiatorii în expunerea de motive.